A. DATE GENERALE.


 

Localizarea Republicii Orientale URUGUAY




Vezi harta marita ...


1. Așezare geografică: sud-estul Americii de Sud (Conul Sud), la est de Râul Uruguay, pe malul nordic al estuarului Rio de la Plata.
Uruguay-Map-764111
2. Frontiere: 1.695 Km, din care 985 Km cu Brazilia la nord și nord-est, 500 Km cu Argentina la vest și 210 Km litoral la Rio de la Plata / Oceanul Atlantic la sud și sud-est.

3. Suprafața: 176.214 Km²

4. Populația: 3.323.906 (2007)
- densitate: 18,8 locuitori/Km²
- rata anuală de creștere: 0,305%
- speranța de viață: 75,85 ani
- mortalitate infantilă:10,5/1.000
- alfabetizare:97%

5. Limba oficială: spaniola

6. Ziua Națională: 25 august (proclamarea independenței – 1825)

7. Capitala: Montevideo – 1,33 milioane locuitori

- alte orașe: Salto (80 mii locuitori), Paysandu (76 mii locuitori), Tacuarembó (60 mii locuitori), Las Piedras (58 mii locuitori), Durazno (40 mii locuitori) etc.

8.Organizarea administrativă: 19 departamente.

9. Religia: nu există religie oficială (56% catolici, 38% fără religie, 2% protestanți, 2% evrei).

10. Scurt istoric:

Descoperit în 1516 de spaniolul Juan Dίaz de Solίs, actualul teritoriu uruguayan, slab populat de triburi nomade guaranί și charrua, a fost considerat "fără folos" (lipsa de minerale de interes) și colonizat abia după aproape două secole (ca pășune naturală), fiind încorporat în 1776 Viceregatului Rio de la Plata (Banda Orientală a Uruguayului).
Anul 1811 găsește Provincia Orientală, alături de celelalte provincii ale Viceregatului, în luptă pentru emanciparea față de coroana spaniolă.

Urmează victoriile generalului José Gervasio Artigas (adept al federalismului), iar între 1816-1828 Uruguayul devine obiect de dispută între spanioli și portughezi.
Angajat în lupta pentru emancipare, generalul Juan Antonio Lavalleja proclamă independența Republicii Orientale a Uruguayului la 25 august 1825.
Urmare medierii coroanei britanice, Argentina și Brazilia recunosc, la 27 august 1828, independența R.O. a Uruguayului.
Secolul XIX este marcat de războaiele civile între liberali (colorados) și conservatori (blancos), iar pe plan extern de tentativele hegemonice ale vecinilor, sub a căror presiune și alături de care Uruguayul se vede angajat în crudul război împotriva Paraguayului (1865-1870).

La începutul secolului XX (1900 -1915 - președinte José Batlle y Ordoñez -colorado) se înregistrează un progres economic susținut, bazat pe exportul de produse agricole către Europa.
Este adoptată o legislație socială modernă, pornind de la care Uruguayul devine, în prima jumătate a secolului XX, cel mai democratic stat latinoamerican ("Elveția Americii").

După încetarea războiului din Coreea (în timpul acestuia, Uruguayul, ca și alte țări din America de Sud, au vândut mari cantități de produse agricole) se confruntă cu crescânde dificultăți economice, reflectate progresiv pe plan social și politic.

În conjunctura specifică războiului rece, apar unele grupări extremiste (Mișcarea de Eliberare Națională -TUPAMAROS, Mișcarea 26 martie - ultrastânga etc.) care, sprijinite din exterior (U.R.S.S., Cuba, R.D.G. etc.), văd în lupta armată calea pentru preluarea puterii politice. Sporesc periculos acțiunile subversive, ceea ce determină intervenția forțelor armate, care - la 8 februarie 1973 - preiau controlul țării.
Se creează un “Consiliu Național de Securitate” care dizolvă parlamentul, la 27 iunie 1973, interzice activitatea partidelor politice și a sindicatelor și trece la reprimarea brutală atât a mișcărilor subversive, cât și a opoziției politice.
Se comit numeroase și grave încălcări ale drepturilor omului.
În sintonie cu celelalte dictaturi militare din regiune, la 30 noiembrie 1980, se organizează un referendum pentru aprobarea unui nou text constituțional, care ar fi urmat să asigure "instituționalizarea" regimului militar.

Votul este contrar, iar ulterior au loc ample manifestări ale societății civile, sub a căror presiune se organizează, la 25 noiembrie 1984, alegeri generale.

Candidatul Partidului Colorado, Julio Maria Sanguinetti (acceptat de militari), câstigă alegerile prezidențiale și preia funcția la 1 martie 1985, punându-se astfel capăt dictaturii militare.
După o alternanță a partidelor istorice (Național/Blanco -1990-1994 și Colorado -1995-2004), conglomeratul politic de stânga Frontul Amplu câștigă alegerile parlamentare și prezidențiale din octombrie 2004, la 1 martie 2005 instalându-se primul președinte și guvern de stânga ("progresist").


B. STRUCTURA DE STAT

1. Organizarea statală:
Conform Constituției în vigoare din martie 1967 (modificată în decembrie 1996) Uruguayul este republică prezidențială.

Puterea executivă
este exercitată de președintele republicii (șef al statului și al guvernului), asistat de un guvern format din 13 miniștri, pe care îi numește. Președintele este ales prin vot direct (două tururi de scrutin), pentru un mandat de 5 ani.
Președinte al R.O. a Uruguayului este, de la 1 martie 2005, dr. Tabaré Vazquez.
Ministru al relațiilor externe este, de la 1 martie 2008, dr. Gonzalo Fernandez.
Alegerile locale (primari ai departamentelor și consiliile locale) se organizează în anul următor alegerilor prezidențiale și parlamentare (care au loc împreună).

Puterea legislativă
este exercitată de Adunarea Generală (Parlament), formată din Senat (30 de senatori) și Camera Reprezentanților (90 de deputați), reprezentând cele 19 departamente.
Vicepreședintele republicii, ales în formulă electorală cu președintele pentru un mandat de 5 ani, exercitând, conform Constituției, și funcția de președinte al Adunării Generale și al Senatului, este Rodolfo Nin Novoa.
Președintele Camerei Reprezentanților (mandat anual), desemnat prin rotație de grupurile parlamentare conform ponderii acestora în Cameră, este în acest an Alberto Perdomo Gamarra (Partidul Național).

Puterea judecatorească
este exercitată de Curtea Supremă de Justiție (5 miniștri desemnați de Adunarea Generală pentru un mandat de 10 ani, care să nu exceadă vârsta de pensionare -70 ani). Curtea Supremă numește judecătorii și funcționarii judecătorești.
Procurorul general este, de asemenea, numit de Adunarea Generală, iar Procuratura (minister public) este integrată în Ministerul Educației și Culturii (nu există un minister al justiției).
Președinte al Curții Supreme este, prin rotație (mandat anual), unul din cei 5 miniștri (în prezent, dr. Jorge Ruibal Pino).

2. Partide și grupari politice:
Sistemul uruguayan de partide, este compus, în principal, din trei conglomerate
politice – fiecare format din diverse grupări/curente politice, cu orientări adesea distincte, constituite în jurul unor lideri, astfel:

a) Întâlnirea Progresistă - Frontul Amplu - conglomerat politic constituit în 1971 la inițiativa generalului Liber Seregni, reunind forțele "progresiste" de stânga (de la centru-stânga la stânga radicală) - câștigător al alegerilor parlamentare și prezidențiale din octombrie 2004 (50,45 %). Dispune de majoritate în Senat (16 senatori) și Camera Reprezentanților (52 deputați), iar în prezent se bucură de o intenție de vot de 42%.
Președintele Frontului Amplu - Jorge Brovetto.
Principalele partide/grupări politice integrante:
- Mișcarea de Participare Populară (formată din Mișcarea 26 Martie, Mișcarea de Eliberare Națională -Tupamaros - fostă guerilă, Partidul Socialist al Muncii) - sectorul cel mai votat al Frontului Amplu, având ca lider pe José Mujica (fost luptător de guerilă-tupamaro);
- Adunarea Uruguay, a doua grupare ca număr de voturi, cu orientare stânga-centru-stânga (include și foști militanți social-creștini), condusă de Danilo Astori (actual ministru al economiei și posibil candidat la șefia Frontului Amplu la alegerile prezidențiale din octombrie 2009);
- Subcoaliția "Spațiul 90", formată din Partidul Socialist, Curentul Popular și Mișcarea Socialistă, a treia în cadrul Frontului Amplu ca număr de voturi, condusă de președintele Partidului Socialist Reinaldo Gargano; președintele Tabaré Vazquez a fost anterior președintele Partidului Socialist;
- Subcoaliția "Democrația Avansată", formată din Partidul Comunist și Partidul Muncitoresc Revoluționar, condusă de președintele Partidului Comunist Eduardo Lorier;
- Alianța Progresistă (centru - stânga), formată din Confluența Frente-Amplistă, Partidul Democrat Creștin și foști militanți ai Partidului Național, condusă de Rodolfo Nin Novoa (actualul vicepreședinte al Republicii);
- Noul Spațiu, grupare politică de mai redusă importanță, de centru-stânga, condusă de Rafael Michelini.

b. Partidul Național-Blanco (conservator) - constituit în a treia decadă a sec.XIX (concomitent cu Partidul Colorado), a reprezentat, de la început, interesele marilor proprietari, dobândind treptat aderență în toate sectoarele sociale.
Cu excepția perioadelor 1835-1839,1958-1966 și 1990-1995, s-a aflat constant în opoziție.
La alegerile din octombrie 2004, a obținut 34,30% din voturi, dispunând de 11 mandate în Senat și 36 mandate în Camera Reprezentanților.
În prezent, contează pe o intenție de vot de 34%.
Este constituit din următoarele trei curente mai semnificative:
- Alianța Națională (dreapta moderată -centru), condusă de Jorge Larrañaga, cu o pondere în electoratul național -blanco de 47%;
- Unitatea Națională (dreapta), condusă de Luis Alberto Lacalle Herrera (fost președinte în 1990-1995), cu o pondere de 35% (în creștere);
- Vânt Nou (centru), condus de Carmelo Vidalin (9%);
Președintele Directoratului Partidului Național este Jorge Larrañaga.

c. Partidul Colorado (liberal) - înființat simultan cu Partidul Național -Blanco, în a treia decadă a sec.XIX, este partidul cu cea mai îndelungată traiectorie la putere, fiind considerat arhitectul Uruguayului modern.
Reprezentant al intereselor clasei medii, a asumat treptat poziții proprii social-democrației, devenid membru al Internaționalei Socialiste.
Disputând spațiul de centru-stânga cu Frontul Amplu și afectat de consecințele profundei crize din 2002, când s-a aflat la putere, Partidul Colorado a înregistrat, la alegerile din octombrie 2004, cel mai mare eșec din istoria sa, obținând numai 10,36% din voturi (3 senatori și 10 deputați).
În prezent contează pe o intenție de vot de 8%.
Principalele curente:
- Hai Uruguay, curent renovator de centru-stânga recent constituit, condus de Pedro Bordaberry (fiul fostului dictator), cu o aderență de 66% în cadrul partidului;
- Forul Batllist (centru-stânga tradițional) - condus de Julio Maria Sanguinetti (fost președinte în perioadele 1985-1990 și 1995-2000), cu o aderență în partid de 24%;
- Batllismul Radical -Lista 15 (centru), condus de Jorge Batlle (fost președinte în 2000-2005), cu aderență de sub 5%.


C. SITUATIA INTERNA

1.Situația politică
Conform evaluărilor unor organisme cu autoritate în materie, Uruguayul este singura țară din America de Sud cu democrație deplină, adeptă și promotoare a valorilor democrației, statului de drept și economiei de piață. Guvernul Frontului Amplu s-a arătat consecvent în această direcție, deși a lăsat uneori impresia de lipsă de hotărâre sau de claritate în acțiune. S-a evidențiat o anumită criză de identitate a Frontului Amplu, în contextul unor contradicții între discursul său electoral (articulat în îndelungata perioadă de opoziție pe tezele luptei de clasă și antiimperialiste proprii perioadei războiului rece) și necesitățile impuse de exercitarea guvernării. Guvernul său a întâmpinat adesea dificultăți în adoptarea și implementarea unor măsuri și/sau politici de factură socială, dar adaptate realităților economiei de piață, mai cu seamă din partea unor grupări de stânga radicale. După îndelungate tergiversări s-a reușit doar adoptarea și aplicarea reformei fiscale (impozite progresive pe veniturile persoanelor fizice, 25% pe profit și reducerea cu 1% a TVA) și a reformei sănătății (instituie un fond național de sănătate și asigură accesul la serviciile de sănătate - publice sau private - al tuturor persoanelor). O reformă de interes, încă în dezbatere, dar a cărei adoptare întâmpină dificultăți inclusiv din partea sectoarelor radicale de stânga, este reforma statului (introducerea unui al treilea nivel administrativ prin înființarea de primării în toate localitățile și continuarea descentralizării, reducerea vârstei de pensionare a funcționarilor publici de la 70 la 65 ani și eliminarea inamovibilității acestora prin asigurarea mobilității orizontale, flexibilizarea contractelor, evaluarea activității și salarii variabile în funcție de aceasta, administrarea intreprinderilor publice în regim de management privat, paralel cu eliminarea parțială a monopolurilor statului etc.).
Și, în sfârșit, un domeniu aparte în care s-au evidențiat disensiuni este cel al abordării traumelor produse pe de o parte de mișcările subversive, iar pe de altă parte de regimul militar, în spiritul reconcilierii naționale (sectoarele radicale nu înțeleg să se judece cu aceeași măsură faptele militarilor și cele ale guerilei), ceea ce menține și uneori alimentează unele tensiuni sociale.

2. Situația economică
a) PIB (2007) - 23.136 milioane dolari; PIB/locuitor - 6.960 dolari;
Compoziția PIB pe sectoare de activitate:
- agricultură, zootehnie și pescuit - 12,6%
- industria prelucrătoare și minerit - 20%
- electricitate, gaz, apă - 4%
- construcții - 2,6%
- transport, comunicații - 13,8%
- comerț, hoteluri și restaurante - 12,8%
- servicii financiare, asigurări - 20,1%
- alte servicii - 14,1%
b) Expansiunea economică din ultimii ani (7,1% în 2006, 7,4% în 2007), având ca principale motoare creșterea exporturilor (15,3% în 2007) și a consumului privat (9% în 2007), ar sugera ideea sustenabilității dacă nu s-ar datora aproape în exclusivitate conjuncturii internaționale (creșterea constantă a prețurilor materiilor prime agricole și îmbunătățirea accesului pe piețele externe în condițiile creșterii cererii). Indicele prețurilor la export a înregistrat în ultimul an (2007) o creștere de cca.15%, seminificative fiind creșterile prețurilor la alimente, băuturi și tutun (24,3%), textile, îmbrăcăminte și piele (13,1%), produse chimice și plastice (5,4 %) și lemn - hârtie (4,5%). Aceasta explică faptul că, deși cantitativ producția agro-zootehnică a înregistrat o ușoară scădere (în special carne și lactate), veniturile sectorului au crescut cu cca. 25%. Au stagnat construcțiile, iar comunicațiile, comerțul, hotelurile și restaurantele au crescut cu cca.11% (creșterea consumului privat).
Creșterea accelerată a prețurilor la export a indus o tendință de creștere și a prețurilor pe piața internă, care, complementată de creșterea cererii sectorului privat, a condus la accelerarea inflației (8,5%), în pofida măsurilor fiscale și monetare adoptate pentru controlul acesteia. Asemenea măsuri au condus, și în contextul debilității dolarului la nivel global, la revalorizarea constantă a monedei naționale (12,3% în 2007 și încă 9,89% în prima parte a anului 2008) afectând competitivitatea produselor uruguayene (îndeosebi a celor neagricole). Intervențiile pe piața valutară ale Băncii Centrale nu au putut stopa tendința constantă de revalorizare a monedei naționale, dar au dus la creșterea rezervelor internaționale la 6,42 miliarde dolari (4,2 miliarde la sfârșitul anului 2007).
Datoria publică brută a crescut cu cca.1 miliard dolari (17,34 miliarde dolari), paralel însă cu creșterea activelor sectorului public (7,5 miliarde dolari față de 6,65 miliarde dolari în decembrie 2007), astfel încât datoria netă s-a situat la cca.40% din PIB (42% în decembrie 2007).
În ultimele 12 luni (iulie 2007 - iunie 2008), exporturile uruguayene au înregistrat o creștere de 22,7% (5 miliarde dolari), pe când importurile au crescut cu 40,7% (6,7 miliarde dolari), înregistrându-se un deficit comercial de 1,7 miliarde dolari (influența cursului de schimb și a creșterii consumului privat). Au crescut substanțial importurile de mașini și echipamente industriale (53%), indicele de utilizare a capacității instalate în industrie ajungând la 67% (53% în intreprinderile mici și mijlocii și 73% în intreprinderile mari). Totuși, în contextul scăderii drastice a competitivității (inflație 8,5% și 18,55% revalorizarea monedei naționale în ultimele 12 luni), exporturile industriale au scăzut cu peste 4% (9% dacă se elimină exporturile de celuloză).

3. Situația socială
Datoria socială este una din principalele vulnerabilități ale Uruguayului.
Creșterea economică a avut impact vizibil în ce privește creșterea veniturilor reale ale populației (5,8%), rezultând atât din creșterea salariilor reale (4,8%), cât și din creșterea ratei de ocupare a forței de muncă (57%). Aceasta, alături de unele programe sociale implementate de guvern ("planul echitatea", criticat de opoziție ca fiind asistențial, stimulator al lenei), au făcut posibilă o oarecare reducere a ratei sărăciei (23%) și a numărul celor care trăiesc sub limitele de subzistență (1,4%).
Reforma fiscală ("plătește mai mult cine câștigă mai mult") și cea a sănătății (accesul tuturor la serviciile de sănătate) au efecte favorabile în ce privește diminuarea acestei vulnerabilități.

4. Bogății și resurse naturale: circa 16 milioane hectare teren agricol (83% pășuni naturale, în parte mlăștinoase și 12,5% suprafețe arabile), importante rezerve de marmură, granit, pietre semiprețioase (ametist, agate) și cantități mici de cuarț, talc, mangan, plumb, fier, cupru, aur.
Efectivele animale : 12,6 milioane bovine, 10,9 milioane ovine, 0,6 milioane porcine.

5. Forma de proprietate în economie: privată (predominantă) și de stat (electricitate, telefoane, rafinare petrol, administrația porturilor, căi ferate, alcool, ciment etc.).

6. Industria – în general mică industrie – este formată îndeosebi din subramurile alimentară și ușoara (încalțaminte, confecții din piele, textile, bunuri de consum) componente și montaj auto, motociclete, biciclete etc., a căror producție este destinată, în parte, exportului.
Principalele intreprinderi din industriile frigorifică, textilă și pielărie, precum si cele din construcții sunt controlate de capitalurile nord-americane, vest-europene, argentiniene și braziliene.

7. Agricultura - furnizează majoritatea produselor pe care Uruguayul le exportă. Zootehnia deține un rol preponderent în cadrul acestei ramuri, asigurând peste 55% din totalul exporturilor (animale vii, carne, piei, lână).
Suprafața agricolă cultivată: circa 2 milioane hectare. Se cultivă orez, soia, grâu, porumb, sfeclă de zahăr, cartofi, citrice etc., condițiile de climă favorizând obținerea a două recolte anual. Pentru acoperirea necesarului de consum intern se realizează unele importuri de cereale.
Ca urmare a implementării unui program guvernamental de împăduriri, se află în expansiune sectorul forestier (peste 1 milion ha), crescând sensibil industria de celuloză și exporturile de lemn.

8. Transporturile - Uruguayul dispune de o rețea de 51.745 Km șosele și deține un parc de aproximativ 310.000 autoturisme, 4000 autobuze și 45.000 vehicule pentru transport marfă.
Rețeaua de căi ferate, de circa 3000 Km, se află într-o avansată stare de degradare, fiind - în prezent - în analiză unele proiecte public-private pentru recondiționarea anumitor tronsoane și exploatarea mai ales pentru transport marfă (lemn, cereale).


D. STIINTA, CULTURA, INVATAMANT

Invățământul, inclusiv învățământul universitar, este gratuit. Școala este oficial obligatorie pentru nouă clase, dar adesea condițiile sunt precare, iar rata de dezertare școlară destul de ridicată.
Analfabetismul în rândul persoanelor între 10 și 44 ani este de 3 - 4 %.
Uruguayul are o singură universitate de stat, Universitatea Republicii, cu 55.000 studenți și mai multe universități particulare.
Cultura: Uruguayul are o contribuție însemnată la cultura hispano-latino-americană. In acest sens, menționăm pe filozoful José Enrique Rodó, precum și scriitorii Juan Zorilla de San Martín (poet), Mario Benedetti, Horacio Quiroga și Juan Carlos Onetti.
In România, a aparut un volum de povestiri de Horacio Quiroga, iar volumul lui J.C. Onetti “Dejemos hablar al viento” (“Să lăsăm vântul să vorbească”) a fost prezentat publicului, traducându-se parțial.


E. ARMATA

Forțele armate ale Republicii Orientale a Uruguayului, profesioniste, sunt formate din
26.000 militari (voluntari) având vârsta între 18 și 45 ani, cu contract pe 1-2 ani de
serviciu (trupele de uscat 16.950 militari, marină 5.800 militari, aviația 3.250 militari).


F. POLITICA EXTERNA, de consens național, bazată pe respectarea și promovarea principiilor general recunoscute ale dreptului internațional, are ca obiectiv asigurarea dezvoltării libere și suverane a țării, în condiții de pace și stabilitate.
Acordă maximă atenție dezvoltării relațiilor cu cei doi mari vecini ai săi - Argentina și Brazilia - față de care promovează o politică de echidistanță, cu Chile, Paraguay, Venezuela, Mexic și celelalte țări din regiune.
Uruguayul pretinde ca Montevideo să devină " capitala MERCOSUR " (aici funcționează Secretariatul MERCOSUR, Comitetul Reprezentanților Permanenți și Parlamentul MERCOSUR). La Montevideo funcționează, de asemenea, Secretariatul General al Asociației Latinoamericane de Integrare (ALADI).
Manifestă interes sporit pentru dezvoltarea raporturilor cu S.U.A., țările U.E., țările arabe și africane exportatoare de petrol, China, Japonia, India, Rusia etc.
Uruguayul este membru activ al ONU și OSA, al organismelor subregionale de integrare, al FMI, BIRD și BID, precum și al altor 65 de organizații internaționale guvernamentale și neguvernamentale.
În ultima perioadă, Uruguayul s-a confruntat cu sporirea gradului său de izolare pe plan regional, în contextul acutizării unui diferend cu Argentina pentru presupusa încălcare a Tratatului privind râul Uruguay și amplasarea pe malul uruguayan al râului a unor fabrici de celuloză fără acordul argentinian, precum și al radicalizării poziției sale față de situația din MERCOSUR, generată inclusiv de refuzul Argentinei și Braziliei de a-i permite să semneze acorduri bilaterale de liber comerț cu țări din afara regiunii (S.U.A., R.P.Chineză, India etc.) ca modalitate de soluționare a problemei asimetriilor, pe motiv că afectează tariful vamal extern comun al MERCOSUR. Este cunoscut faptul că, după blocarea negocierilor pentru constituirea ALCA (Brazilia considerată principalul vinovat, la fel ca și în cazul blocării negocierilor cu U.E.), S.U.A. au negociat acorduri bilaterale de liber comerț cu țările centroamericane și andine (excepție Venezuela și temporar Ecuadorul) și sunt interesate să "perforeze" MERCOSUR, oferind Uruguayului posibilitatea de a negocia un astfel de acord.
Uruguayul consideră MERCOSUR un element strategic, un factor decisiv pentru creșterea sa pe termen lung și se pronunță în favoarea negocierii cât mai urgente a unor soluții care să asigure constituirea unor lanțuri productive, coordonarea politicilor macroeconomice, armonizarea impozitelor indirecte, reducerea tarifului vamal extern comun și stabilirea unor norme comune în materie de stimulare a producției și a exporturilor.
Insistă pentru rezolvarea asimetriilor, pentru ofensivă în negocierile externe, pentru eradicarea barierelor netarifare și pentru consolidarea instituționalității care să asigure sancționarea adecvată a neîndeplinirii angajamentelor.
Dincolo de aceasta, necesitatea inserării cât mai avantajoase în economia globală orientează și condiționează activitatea de politică externă a guvernului.
Pe plan internațional, adept fidel al multilateralismului, Uruguayul reafirmă angajamentul de a milita pentru pace, suveranitate, democrație și solidaritate, respinge orice fel de terorism, violență și discriminare, promovează respectarea dreptului internațional, ca garanție pentru suveranitatea și conviețuirea pașnică a popoarelor și recunoaște indivizibilitatea drepturilor omului, făcând parte din Consiliul pentru Drepturile Omului.
Sprijină procesul de reformă a ONU și contribuie substanțial cu trupe la misiunile ONU de menținere a păcii.




Versiune printabilă | Trimite pe eMail | Hits: 29801 |
English Espańol Română

Consulul Onorific

al Republicii Orientale Uruguay
 la București

15 apr.1992-12 febr.2009

Octavian Andronic


Galería


The King Carol I of Romania by Luis Haro Dominguez
Album: Great Romanian Personalities in the Uruguayan Graphic Art

Cine este online

8 anonymous users and 0 registered users online.

You are an unregistered user or have not logged in.